Primele zile de panotaj ale expoziției „Lemnul, pânza și vorba” au fost cele în care, cu toate cele peste 300 de obiecte în față, am început să verificăm posibilitatea punerii în scenă a planurilor făcute cu luni înainte. Emoțiile au fost mult mai mari decât ne așteptam, pentru că în fața stâlpilor gorjenești vechi de sute de ani, a iilor și a scoarțelor pe care se putea citi cu ușurință uzura timpului, a fotografiilor tulburătoare și a tablourilor care păreau că deschid porți spre spații de odinioară – în fața lor, realizam de fapt amploarea și importanța pe care această expoziție o are. 

            Fiecare parte a expoziției a fost mai apoi gândită și adaptată pentru a oferi vizitatorului o experiență coerentă în tot ansamblul ei. Ceea ce am urmărit a fost un aspect care să nu se cufunde doar în melancolie și clișee, ci mai degrabă propunerea unei estetici care să se grefeze peste lipsurile generate de lăsarea în paragină a multor elemente de patrimoniu sau chiar de abandonarea unor comunități întregi, așa cum sunt satele depopulate Runcurel și Rătez. Prin aceste considerente a luat contur fiecare instalație și decizie de panotaj, urmărind atent sensurile și  modurile în care ele se articulau.

            Expoziția se deschide printr-un spațiu marcat cu precădere de piese care țin de spațiul sacru. Peretele cu farfuriuțe de lut pictate manual în ateliere, ștergarul și micul colaj de icoane de deasupra zestrei, stâlpii, furcile de tors și tabloul Axis Mundi al Roxanei Donaldson împreună cu lingurile sculptate, toate marchează intrarea într-un alt mediu, într-o altă lume, unde arbitrarul sau întâmplătorul nu își au locul, pentru că fiecare gest este un ritual. O horă a fetelor, dar realizată atipic – pe spate – stă suspendată permițând oricui să observe modele tradiționale brodate pe iile prinse în joc atât din interiorul ei, cât și din exterior. Mai departe, batiste tradiționale așezate în forma unei lacrimi sunt expuse pentru a aminti de importanța și de simbolistica deosebită pe care o aveau, prin modele intricate și materiale alese cu grijă. Lângă acestea, instalația cu fotografii din Runcurel și Rătez îndeamnă pe oricine să pătrundă printre fotografiile suspendate care arată stadiul actual al acestor comunități din care au mai rămas doar o mână de oameni. Se face apoi trecerea, pe lângă o coloană de gherghefuri pe care alte ii stau martore, spre zona tablourilor Dianei Marinescu, artistă ce a realizat opere de artă special pentru acest proiect. Îmbinate perfect cu rama unei ferestre vechi de sute de ani și a unei uși de aceiași vârstă, aspectul general este unul care înnobilează întreaga expoziție prin delicatețea tușelor, prin compozițiile inspirate și prin alăturarea acestora de celelalte elemente de patrimoniu din sală. Urmează apoi marele perete format de covoare tradiționale, vedeta acestuia fiind un covor realizat de Liga Femeilor Gorjenești, sub patronajul Aretiei Tătărescu. În apropierea imediată se află și două coarne de cerb, peste care marame tradiționale de nuntă, din borangic, spun povestea mitică a fetei care se dă într-un leagăn din mătase între coarnele cerbului. Nu în ultimul rând, toate materialele filmate pe parcursul proiectului sunt expuse pentru vizionare în cadrul expoziției, și, asemeni unui fir roșu care unește toate aceste creații, plecând din vârful peretelui de covoare curge în jos și până la intrarea în expoziție un covor tradițional îngust.

            Realizarea tuturor acest ansambluri a fost complexă, a necesitat multiple artificii și un efort considerabil, îmbinarea dintre emoția despre care vorbeam la început și toate aceste detalii tehnice transformând întreaga experiență de panotaj într-una care ne-a vorbit fiecăruia diferit despre ce înseamnă conservarea, promovarea și înțelegerea patrimoniului material și imaterial.